Ce, de ce si cum?

     Multi dintre voi, cei care ne veti trece de pragul blogului, veti vedea ca aparent, asta e doar un alt blog intre cele deja mai mult decat suficiente bloguri pe nisa lor : recenzia de filme. Practic asta vom face si aici, dar intr-un mod mai aparte. Si o s-o luam pe rand, explicandu-ne motivatia si modalitatile.

     Ce vom gasi?

     Aici veti gasi recenzii de filme. Tot ce ne pica la indemana. In esenta, noi  - echipa -  nu plecam la drum cu un bagaj de prejudecati, asteptari si consideratii in materie de notorietate cinematografica. Fiecare film isi va primi sansa si va fi pus negru pe alb la disectie, indiferent de regizori, actori, promovare, notorietate, nota pe imdb, cinemaRX sau Marele Ecran si asa mai departe.

     De ce inca un blog pe nisa recenziei de film?

     Pan-aici e bun, o sa ziceti ca nu se-ntampla nimic deosebit. Partea interesanta e ca motivatia noastra a fost ca toate paginile de recenzii de filme au un aer sobru, elegant si serios. Si se poate vedea cu ochiu liber ca nu-i si cazul de fata, inclusiv prin template-ul grafic ales.

     Dar asta nu inseamna ca vom face treaba de mantuiala. Nici pe departe! Pentru ca toate recenziile de film din online sunt facute la modul serios si pragmatic, vom incerca sa evitam cu cat mai mult cu putinta abordarea seriozitatii si vom scoate la lumina partile amuzante. Un fel de "dark side of the force" in randu recenzorilor de film, prestand munca in folosul comunitatii...

     Cum adica "partile amuzante"?

     Modul de administrare a pastilei de recenzie nu va fi pe modelul "pilula albastra sau pilula rosie". Mai degraba ambele luate la un loc si trase pe nas pentru efectul halucinogen generator de zambete. Suna ciudat, dar veti intelege pe parcurs.

     Vom lua la 3 pazeste:
  • toate fazele atacabile si discutabile
  • cliseele si subintelesurile
  • gafele si subtilitatile
  • substraturile si poantele
     Vom incerca sa citim partitura amuzanta de printre randuri cu si pentru voi. Si vom face asta de preferinta cu sarcasm, ironii, exagerari voite sau comparatii care sa faca experienta review-ului una relaxanta, placuta si amuzanta.

     Pentru ca seriozitatea celorlalte recenzii de film ne atinge rareori la glanda ilarianta si tuturor le place sa imbine utilul informatiei cu placutul abordarii ilare si  - zicem noi -  si de perspectiva diferita fata de "concurenta", ne vom da silinta sa nu dezamagim in abordarea pionieristica pe care ne-am propus-o.

     Asadar, sa zambim mult si bine!  :)
1 Response
  1. Asa deci. "Concurenta" va ureaza multe sucesuri mai copii :P Si isi va pastra tonul cand serios cand bascalios in functie de dispozitie.. ;)